duminică, 13 mai 2018

Povestea miliardarului care nu a fost miliardar. Si-a donat toată averea, pentru ca noi ”să trăim într-o lume mai bună”


Povestea miliardarului care nu a fost miliardar. Si-a donat toată averea, pentru ca noi ”să trăim într-o lume mai bună” Un filantrop a decis să trăiască în condiții modeste, într-un apartament cu chirie, după ce și-a donat toată averea de 8 miliarde de dolari.

 Potrivit Irish Times, bărbatul se numește Chuck Feeney, iar acum stă împreună cu soția sa, Helga, într-un apartament închiriat în San Francisco, fără mașină și fără alte produse de lux.

 ”De fapt, el are chiar un ceas foarte drăguț la mână. Este de plastic și costă aproximativ 15 dolari”, scrie Irish Times.

 În apartamentul său nu există fotografii sau alte trofee care să arate că și-a donat averea de 8 miliarde de dolari pentru ca noi să trăim într-o lume mai bună.

 Feeney este un antreprenor care a devenit miliardar prin compania pe care a fondat-o, Duty Free Shoppers, în anii '60. Însă el nu a iubit nicioodată luxul: a zburat întotdeauna la ”economic”, a locuit în apartamente mici și a comandat al doilea cel mai ieftin vin în restaurante.
Pe 23 noiembrie 1984, el a semnat o serie de documente și tot felul de acte prin care dona tot ce avea - bani, business și proprietăți - fundației pe care tocmai o lansase, Atlantic Philanthropies.

Totul a fost făcut în mare secret, în Bahamas, în prezența doar a unor avocați, după care Feeney a continuat să administreze afaceri, să cumperee și să vândă proprietăți - astfel că toată lumea a crezut că este în continuare miliardar, inclusiv cei de la Forbes.

 Întrebat de câteva ori de ce a luat această decizie, el a spus, simplu: ”A fost un lucru bun, care trebuia făcut.” În prezent, Feeney are 86 de ani și este un exemplu de generozitate în lumea întreagă.

La un moment dat, el a primit o scrisoare de la miliardarul indian Amit Chandra, care a mărturisit că s-a inspirat din povestea lui Feeney și că și-a folosit mult din averea sa pentru construirea de școli, spitale și universități. El i-a mulțumit lui Chuck Feeney pentru această ”călătorie a bucuriei” pe care a lăsat-o moștenire.

 După cum spunea și Chuck Feeney la un moment dat, este decizia celor bogați ce fac cu banii lor, însă satisfacția va fi mult mai mare dacă vor face donații atunci când sunt în viață, și nu după moarte.

”În plus”, a mai adăugat el, ”este mai distractiv”. Viața miliardarului Chuck Feeney este și subiectul unei biografii, ”Miliardarul care n-a fost miliardar”, scrisă de Conor O’Clery.

miercuri, 9 mai 2018

Ce lucruri ciudate le excită pe femei

Multe reviste, emisiuni, seminarii și studii au încercat să răspundă la întrebarea pe care o pun majoritatea bărbaților.

Ce le excită pe femei?

 Oamenii de știință intervin și dezvăluie care sunt lucrurile cele mai ciudate care le excită pe femei.

 Meredith Chiver a realizat un studiu despre dorințele femeilor. Participantelor la acest studiu li s-a montat un pletismograf în vagin (care a măsurat circulația sângelui și lubrifierea) și li s-au arătat filme pentru adulți.
Femeile nu au fost impresionate de imaginile cu bărbați goi.

Barba de 10 zile
Un studiu publicat în revista Evolution in Human Behavior a indicat faptul că femeile heterosexuale sunt atrase de bărbații cu barbă, în special de cei care prezentau barba de 10 zile.

Mirosul de benzină, piele sau cerneala imprimantelor 
Compania Daz, producător de săpunuri a realizat un sondaj pe 2000 de participanți pentru a vedea care sunt mirosurile care excită atât femeile cât și bărbații. Femeile s-au arătat atrase de mirosul de benzină, piele sau de cerneala imprimantelor, în timp ce bărbații sunt atrași de mirosul de ruj, loțiune de bebeluși sau friptură la cuptor.

Mirosul de dulciuri
 Un studiu realizat de Smell and Taste Treatment and Research Foundation din Chicago arătat că bărbații ar trebui stea departe de aftershave sau apa de colonie. Femeile nu au fost deloc excitate de aceste mirosuri. Același studiu a arătat că femeile preferă mirosul de castravete și de dulciuri.

Spălatul pe dinți
O femeie de 41 de ani din Taiwan avea orgasm de 2 – 3 ori pe săptămână doar când se spăla pe dinți. Neurologii au ajuns la concluzia că nu mirosul de pastă de dinți și nici atingerea gingiilor cu periuța de dinți îi declanșa orgasmele. Pur și simplu mișcarea de ducere a periuței de dinți era suficientă pentru a ajunge la orgasm. Sursa unica

De ce avem vise erotice cu necunoscuți



De ce avem vise erotice cu necunoscuți
Fie că vorbești despre el, fie că preferi să îl treci sub tăcere, un lucru este clar: și tu ai avut parte, măcar o dată în viață, de un vis erotic cu un necunoscut.

Înainte să încerci să îți descifrezi singură visul și să tragi concluzii grește, consultă părerea specialistei Lauri Lowenberg, autoarea cărții „Dream On It, Unlock Your Dreams Change York Life”.    Lowenberg susține că visele în care faci sex cu un străin au legătură cu partea ta masculină sau feminină pe care vrei să o activezi mai mult la tine, în încercarea de a-ți menține echilibrul psihic.

Psihologul a studiat visele din perspectiva procesului de individuație, adică fiecare femeie are un animus, componenta masculină a subconștientului femeii, și fiecare bărbat are o animă, componenta feminină a subconștientului bărbatului. În consecință, un astfel de vis erotic are legătură cu starea ta și implică echilibrul dintre caracteristicile tale feminine și cele masculine.

 Pentru a descoperi care componentă te reprezintă cel mai mult, anima sau animus, analizează modul în care se comportă străinul respectiv cu tine în vis. În cazul în care necunoscutul din vis pare neexperimentat, înseamnă că trebuie să lucrezi la consolidarea aspectelor tale masculine. Pe de altă parte, dacă partenerul este mai degrabă viril, ar trebui să pui accentul pe cultivarea propriei feminități.

Cu alte cuvinte, Lauri Lowenberg explică faptul că ne simțim atrași de străini care au anima sau animusul nostru. Așa se explică și dragostea la prima vedere, care nu este altceva decât o proiecție a animei sau a animusului.

 Studiile arată că bărbații tind să viseze mai mult un act sexual cu o parteneră necunoscută decât femeile. Bărbații visează mai rar despre relațiile reale, în timp ce femeile au mai adesea vise sexuale cu partenerii de viață sau cu cei din trecut.

Sursa unica

marți, 8 mai 2018


5 indicii ciudate care arată ca ești bună la pat
Ce ne face buni în pat? Cum se măsoară această calitate? Există metode de a identifica o persoană mai mult sau mai puțin bună la pat? Terapeutul sexolog Mary Jo Rapini crede că un amant bun este cel care te face să scapi de griji și cu care reușești să te conectezi. Privitul în ochi, atingerile, un ritm potrivit pot face ca o partidă de amor să fie considerată una reușită.

Bei foarte mult vin
Un studiu din 2009 realizat de Universitatea din Florența, Italia a arătat că femeile care beau cel puțin două pahare de vin pe zi sunt mai bune la pat și mult mai satisfăcute sexual decât cele care consumă un pahar de vin sau nu consumă vin deloc.

 Ai simțul umorului
O lucrare publicată în revista Intelligence de Geoffrey Miller a a evidențiat faptul că persoanele care râd mai mult decât ceilalți sunt mai buni la pat.

Înghețata ta preferată este înghețata cu cafea 
Un studiu realizat în 2013 realizat de Smell and Taste Institute din Chicago a stipulat că persoanele care preferă înghețata cu cafea preferă să trăiească momentul și nu el pasă de ziua de ieri sau de ziua de mâine, așa că sunt foarte buni la pat.

 Ești inteligentă
Tim Spector de la King’s College din Londra a realizat un studiu pe 2000 de femei cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani. Concluziile studiului au fost că femeile inteligente au de două ori mai multe orgasme decât femeile mai puțin inteligente.

 Te pasionează politica
Site-ul Match a realizat studiul Singles in America în 2016 care a arătat că persoanele care sunt pasionate de politică sunt mult mai bune la pat. Sursa unica

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le faci atunci când faci sex



Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le faci atunci când faci sex

Nimeni nu s-a născut învățat și nimeni nu e perfect, chiar și în pat. Există câteva greșeli frecvente pe care le poate face orice femeie activă sexual. Vezi care sunt acele greșeli în lista de mai jos.

 Un studiu realizat pe 2000 de persoane a arătat că 68% dintre femei mimează orgasmul. Același studiu a arătat că acest lucru poate dăuna unei relații pe termen lung.

Oferi și nu primești
Da, ne referim la sexul oral. E o greșeală mare dacă accepți această situație!

 Gândești prea mult
Nu încerca să analizezi prea mult lucrurile atunci când faci sex. Da, trebuie să spui ceea ce te deranjează, dar nu încerca să superanalizezi tot!

 Nu spui ceea ce dorești
Trebuie să spui ce îți face plăcere și ce nu se încadrează în această categorie. Ideea este ca amândoi să vă simțiți bine.

Nu urinezi după
Bacteriile pot urca foarte repede pe uretră în vezica urinară și pot da infecții urinare. Este de dorit ca după ce faci sex să mergi la toaletă.

 Nu te protejezi
În afară de o sarcină nedorită poți contacta și BTS-uri (boli cu transmitere sexuală). Alege metoda contraceptiva potrivită ție și partenerului tău.

 Nu renunți la rutină
Rutina poate să afecteze cuplul chiar și în pat. Nu te feri să încerci poziții noi sau locuri noi în care să faceți sex.

 Sursa https://www.unica.ro/care-sunt-cele-mai-frecvente-greseli-pe-care-le-faci-atunci-cand-faci-sex-198493

Scrisoarea unei dame de companie către soția unui client


O prostituată din SUA, care desigur rămâne sub anonimat, a publicat o scrisoare deschisă în care explică de ce bărbații apelează la „serviciile” ei.
Femeia nu a dorit altceva decât să le dea un sfat soțiilor menit să le ajute în căsnicie, iar scrisoarea ei a devenit virală pe Internet. Iată care este mesajul ei:

 „Dragă soție,

 Deși nu te cunosc, știu că s-ar putea ca soțul tău să te înșele cu o prostituată. Știu acest lucru pentru că la rândul meu sunt o lucrătoare sexuală și am o mulțime de clienți.

 Probabil că te gândești că soțul tău nu ar face una ca asta. Aveți o viață sexuală împlinită, serile voastre speciale în care vă uitați la filme și mergeți în fiecare vară în Las Vegas. Pe scurt, ești de părere că aveți o căsnicie perfectă. 

Dar să te întreb ceva: Când a fost ultima oară când tu și soțul tău ați făcut amor de trei ori într-o singură săptămână? Când s-a plâns ultima oară din această cauză? Nu crezi că este posibil ca între timp să fi rezolvat singur această problemă, cu ajutorul meu?

 Vestea bună este că dacă soțul tău apelează la serviciile mele, înseamnă că vrea să păstreze căsnicia cu tine. Alege să primească afecțiune și sex de la o profesionistă, fără alte implicații.

Gândește-te cum ar fi fost dacă în locul meu era bona, sau o vecină, sau cea mai bună prietenă a ta.

Sunt o profesionistă. Sunt discretă, iar atenția și sexualitatea mea se măsoară în ore, ore în afara cărora este al tău. Și ceea ce este și mai important este că eu nu îl iubesc pe soțul tău și nici nu îl voi iubi vreodată.

Simt doar compasiune pentru el și atât.

Sursa: https://www.unica.ro/scrisoarea-unei-dame-de-companie-catre-sotia-unui-client-219524

Coregasmul sau cum să ai orgasm la sala de fitness fără să faci sex


 Coregasmul sau cum să ai orgasm la sala de fitness fără să faci sex

Conform unui studiu desfășurat în urmă cu câțiva ani, femeile pot avea orgasm la sala de fitness, fără, însă, a face sex. Orgasmul obținut în acest mod a primit numele de coregasm. Denumirea a fost dată de Debby Herbenick, cercetătoare și profesor de educație sexuală la Institutul Kinsey, Universitatea Indiana.

Pentru a descoperi cum și când se întâmplă exact acest lucru, cercetatoarea a analizat 370 de femei cu vârste cuprinse între 19 si 63 de ani. Studiul a relevat că peste jumătate dintre participante au avut orgasm la sala de fitness de cel puțin 10 ori. Debby Herbenick a mers mai departe cu studiul și a descoperit care sunt exercițiile care favorizeaza apariția coregasmului.

Astfel, concluzia a fost că cele mai multe exercitii asociate cu coregasmul au fost: exercițiile abdominale (51.4%), ridicarea de greutăți (26.5%), Yoga (20%), mersul pe bicicletă (15.8%), alergarea (13.2%) și mersul normal (9.6%).

Explicația vine din faptul că în timpul mișcării fizice corpul eliberează endorfine, substanțe chimice denumite și moleculele fericirii care sunt secretate cu precădere în timpul actului sexual, dar și atunci când o persoană desfășoară o activitate care-i face plăcere, iar endorfinele conduc, implicit, la apariția coregasmului.

 Sursa: https://www.unica.ro/coregasmul-sau-cum-sa-ai-orgasm-la-sala-de-fitness-229291